Cum mai pot spune unui tânăr: căsătoria este de neînlocuit?
Pr. Emil Marian Ember
De prea multe ori, „înțelepții momentului”, cărturarii sau intelectualii de modă veche se mulțumesc să constate criza familiei din societatea contemporană și să asiste neputincioși la destrămarea căsătoriei, pe fondul promovării unor non-valori. Un discurs moralizator sau acuzator de acest gen nu ar da prea mare rezultate în fața unui tânăr din ziua de azi. Nu aceasta ar fi metoda de adoptat!
Nu ar fi mai ușor nici dacă am edita un set de reguli sau un cadru fix pentru tânărul nostru pentru a-l călăuzi cu forța spre căsătorie: nu fă asta… nu e bine să privești așa… trebuie să respecți asta… L-am pierde din prima clipă fără drept de apel! Și atunci?
Ne reprofilăm, înghițim în sec și mergem mai departe? Nici această atitudine nu este satisfăcătoare. Nu putem sta nici cu mâinile în sân, nu putem trece nici cu buldozerul pentru a anihila „noua ordine socială”, care este de fapt anarhia! Avem nevoie să renunțăm la a privi negativul și să căutăm soluții pentru ca viața socială în cotidian să se sprijine pe valorile tradiționale, intrinsece.
Este o tentativă curajoasă și nu mă erijez într-un profesionist sau magician care scoate soluția „din teacă”. Dimpotrivă, vreau să adaug câteva reflecții la observațiile care mi s-au făcut de-a lungul timpului privind vocația naturală a omului la căsătorie. Dacă vrei să convingi pe cineva de valoarea căsătoriei, cuvintele de cele mai multe ori sunt ineficiente sau sunt chiar de prisos. Dacă îi spui unui tânăr: eu cred în căsătorie și îi împărtășesc experiența de viață de familie, cu bune și cu mai puțin bune, chiar dacă el preferă „sexul fără obligații” poate va începe să se gândească un pic mai serios la semnificația căsătoriei, pornind de la : de ce părinții mei au ales să se căsătorească? De ce au ales să mă aibă, să mă crească, să îmi lase o moștenire (nu neapărat materială!)? Iar odată antrenat în iureșul acestei introspecții, va descoperi că inima lui știe să bată, poate să iubească, poate să se angajeze pentru o relație de durată, recunoscută în plan social sau chiar și eclezial. De ce? Fiindcă nu există siguranță adevărată decât în căsătorie… căci doar în cadrul căsătoriei se poate vorbi de o paternitate responsabilă, oricât de multă bunăvoință ar exista în cazuri excepționale extra-conjugale.
Read MoreEu spun ”DA” căsătoriei
Pr. Emil-Marian Ember
În această lume tumultoasă, în aceste timpuri șubrede privind valorile, eu (tânărul, bătrânul, logodnicul / logodnica, soțul / soția) am ales să spun „Da, eu cred în căsătorie. Valoarea ei contează pentru mine”. Astăzi când divorțul este în vogă, eu prefer să dăruiesc mai mult pentru căsătorie, acord credit acestui mod de viață, la care suntem chemați de când ne naștem.
Nu pot să mă eschivez din fața unui jurământ făcut din dragoste „până la moarte”, acceptând surogatul „până când divorțul ne va despărți”. Este o provocare continuă. Dragostea nu este un robot care merge constant de la unul la celălalt, ci ea trebuie hrănită, încurajată, protejată pentru a rezista în fața intemperiilor. Nu mai sunt compatibil, nu mai iubesc sau nu mai sunt iubit sunt efectele unei ignoranțe, unei neglijențe regretabile, care ne situează pe fiecare (soț / soție) și pe amândoi pe muchia prăpastiei despărțirii dureroase. Este necesar să recunoaștem acest detaliu semnificativ: orice despărțire este dureroasă, cu atât mai mult cea care survine în sânul unui cuplu căsătorit.
Nu mai sunt dispus să accept diferențele, vreau ca perechea mea (soțul / soția) să fie după chipul și asemănarea mea. M-am săturat de mofturile lui / ei. Vreau să văd că se schimbă. Toate aceste deziderate, impresii, opinii nu sunt exprimate bine și, din păcate, ucid diferențele dintre noi, tocmai acele diferențe care ne-au unit. De aceea, este necesar ca eu să reafirm astăzi: „Da, eu cred în căsătorie”. Și, astfel învăț să privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă, învăț să descopăr că celălalt / cealaltă mă completează și de aceea este și rămâne ceea ce îmi lipsește mie. Altfel spus, devin cu adevărat căsătorit și cresc în cadrul căsătoriei alături de jumătatea mea.
Read MoreCăsătoria – un moft, o tradiție sau un stil de viață?
De ce să propui în zilele noastre o săptămână dedicată căsătoriei?!
Pr. Emil Marian Ember
Căsătoria pare să aibă o definiţie uşor modificabilă, în zilele noastre. Dacă până nu demult ni se părea absolut normal să nu conceptualizăm, să nu introducem prea multă teorie în acest mod de viaţă natural, astăzi, mentalităţile şi derapajele din plan moral nu mai permit o atitudine neutră. Şi, în trecut, unii aveau probleme cu definiţia căsătoriei ca angajament de fidelitate faţă de o singură persoană de sex opus, până la sfârşitul vieţii.
Realitatea adulterului nu este o noutate a timpului nostru. Dacă răsfoim paginile de istorie ale omenirii, descoperim că societatea, pe alocuri, a luat unele măsuri de prevenire, de pedepsire a încălcării legământului căsătoriei, condamnând explicit adulterul şi orice atac la adresa demnităţii şi sexualităţii persoanei umane. Astăzi, aceste măsuri par superflue, fiindcă mariajul de probă, concubinajul, a devenit un stil de viaţă, acceptat şi împărtăşit pretutindeni în „lumea civilizată”. De aceea, rata divorţului este în continuă creştere, iar căsătoria „tradiţională” pare învechită, sortită eşecului.
Ce mai înseamnă astăzi oare căsătoria? Un vis din copilărie? Un contract de maturitate? Un jurământ la biserică sau la primărie? Un angajament pe viaţă luat în faţa rudelor şi cunoscuţilor? O promisiune de fidelitate faţă de partener, de jumătatea ta? O tradiţie învechită sau un moft al părinţilor sau bunicilor? Un stil de viaţă natural, normal, propus încă şi azi de Biserică? Toate la un loc sau doar puţin din fiecare? Şi totuşi mai merită să mai defineşti căsătoria „tradiţională”, cum ar numi-o unii?
Read More
Comentarii recente