de Andreea Stanciu (colaborator Săptămâna Căsătoriei Cluj-Napoca)
E un inceput de iarnă. Iarba e învelită în stropi de gheață în diminețile acestea și cerul cel albastru se odihnește. Vântul nu are nori de purtat, doar soarele se mișcă ca să-mi poată legăna gândurile.
Pruncul meu abia ieșit din așternutul viselor mă caută cu privirea lui. În exercițiul revenirii la realitate își reînchide ochii și șoptește: ”Mami, hai!”. Eu las totul și mă aplec asupra lui ca să-i sorb privirea și unicitatea. Trupul lui emană un miros de veșnicie. Acest copil e aducerea la ființă a iubirii noastre de către Dumnezeu. El e ecoul unei porunci ce s-a rostit cu mii de ani în urmă: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l …” (Geneza 1:28).
Un om a lui Dumnezeu scrie așa: ”Ce minunăție ca două ființe străine una de cealaltă să se găsească într-un anumit moment al vieții și să rezoneze de parcă se cunosc de-o veșnicie. Și iubirea dintre ei îi face să fie una. Se simt în mișcări, în suflete, în tot și în nimic. Își sunt unul altuia umbră și înger, zi și noapte, aer și viață, culminând cu fructul iubirii lor, pruncii. Ce binecuvântare, ce dar, ce minune, câtă prețuire din partea lui Dumnezeu…”
Gândul că societatea e suma tuturor familiilor ar trebui să trezească în noi responsabilitatea. Societatea se însănătoșește odată cu noi, familiile. Suntem în mod egal responsabili în acest proces de vindecare. O clipă de repaus de la căutarea vinovaților și o altă clipă pentru analiza bârnelor din ochii familiilor noastre ar putea fi primul ceai cald pentru frisoanele, ce străbat societatea noastră.
În Cartea Sfântă stă scris: „Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios.” (1 Timotei 5:8). Haideți să purtăm de grijă familiilor noastre, să alergăm gâfâind spre centrul societății, spre familia noastră și să muncim cu sudoare pentru însănătoșirea ei, să o curățăm de petele ce s-au depus pe fața ei ca să poată oglindi Cerul liniștit, ca să fie o mărturie vie a mântuirii ce ne-a fost dată la Golgota. Haideți să clădim cu răbdare și perseverență, cu rugăciune și râvnă, cu genunchii sufletului juliți de va fi nevoie, puternic ancorați în Dumnezeu … să clădim familia!
Haideți frați și surori să arătăm prin familiile noastre frumusețea lui Dumnezeu!
Recent Comments